Abraxas

Abraxas: numele mistic al zeului contradictoriu ne descuie portile palatului de oglinzi deformante al realitatii iluzorii in care traieste Michi Lucescu. Izolat de oameni si de viata intr-o odaita saracacioasa inchiriata in podul unei case vechi, acesta se lasa purtat de fluxul memoriei pe holurile unui bloc cu radacini in copilaria sa. Palierele imbracate in gresie si faianta verde, ca o piscina interioara, contureaza treptat imaginea unei ciudate Case cu Lei in care a locuit candva impreuna cu Printesa Ralu, mama lui teatrala si strivitoare ca o forta a naturii. Din aceasta casa vie, strajuita de doi lei de piatra si lipita de cimitirul evreiesc, vedem Bucurestiul cenusiu al ultimului deceniu comunist si pe cel pestrit din anii de dupa Revolutie. In ratacirile sale prin blocul amintirilor, Michi deschide pe rand usile celor 11 apartamente si patrunde in cate un vechi cinematograf bucurestean, devenind concomitent spectator si protagonist al unui film al ratarii si (auto)distrugerii. Episoadele acestui film, in care isi joaca propriul rol sau poarta mastile altora, se deruleaza in puncte diferite din timp si spatiu, de la evul intunecat al cruciadei lui Frederic Barbarossa pana la un viitor postapocaliptic inghitit de ape, trecand prin Viena lui Iacov Levi Moreno, Parisul lui Ilarie Voronca si New Yorkul lui Delmore Schwartz. Dar din toate aceste reflexii, unele senine, altele neguroase, se compune sufletul personajului, al Omului. Caci Abraxas este deopotriva lumina si intuneric, este viata si moarte simultan, este dragostea si uciderea ei. Este lumea intreaga