Camera de proba

Camera de proba | Mihaela Pascu-Oglinda

Uneori pana si cel mai mic gest al tau se poate transforma in spectacol. De douazeci de ani stau inchis aici si observ cum intre lumea de afara si cea de aici nu mai exista, de fapt, nicio diferenta.

In tot acest timp, am ales sa ma retrag din lumea exterioara si sa trăiesc doar pe scena proprie, unde pot fi cine doresc si pot ignora realitatea. Nimic din afara nu ma face sa doresc sa trec pragul dincolo pentru a respira ce unora le place sa considere lumina adevarata.

Realitatea din fata ochilor si teatrul personal reprezinta, pentru mine, o lupta si un refugiu. Una dintre cele mai pretioase momente este acela in care aleg sa ma ascund de lumina si zgomotele lumii, sa devin invizibila si sa-i fac pe ceilalti sa ma uite, sa-mi pastrez linistea si sa nu fiu tot timpul in centrul atentiei.

Dar aceste clipe de retragere sunt grele de pastrat si devin si mai greu de mentinut atunci cand altii doresc sa te vada asa cum vor ei. Caci ceea ce se vede pe scena nu este neaparat ceea ce esti cu adevarat, iar maiestria unui actor sta in capacitatea sa de a fi autentic pentru cei care il urmaresc.

Nu masor succesul dupa numarul de bilete vandute sau dupa valoarea teatrului, ci dupa capacitatea de a ramane fidel adevarului interior. Unii ar spune ca fuga de lume ar fi un semn de lipsa de curaj, dar pentru mine, este o optune de a pastra pacea interioara si de a evita compromisurile.

Sunt comparata adesea cu un calugar ce prefera sa se debaraseze de responsabilitati si sa se bazeze pe credinta. Nu cred ca este lipsa de curaj, ci o forma de taria si hotarare, iar pentru mine, lucrurile lumesti trecatoare nu pot compete cu ceea ce construiesc eu in suflet – ceva nemuritor si profund.