Cartea nimicului

Cartea nimicului| Mariana Cris

Autorul s-a nascut la Campulung Muscel, un loc adesea numit „un oras de vis”.
Debuteaza ca poet in primul an de liceu si isi continua drumul literar urmand cursurile Facultatii de Litere din Bucuresti.
Colaboreaza cu numeroase reviste literare precum Luceafarul, Contemporanul, Viata Romaneasca si altele.
In 1986, primeste premiul al-II-lea la Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmatiei, acordat de revista Tribuna.
Din 1991, activeaza in presa culturala ca redactor la Viitorul Romanesc si AZI, unde a co-fondat suplimentul Rampa, dedicat teatrului, pentru care primeste Diploma de Merit din partea Uniunii Scriitorilor si Distinctie Culturala din partea Academiei Romane.
Poemele si recenziile sale apar in reviste precum Luceafarul, Romania literara, Cultura si altele.
In 2002, publica la Editura Muzeului Literaturii Romane volumul O catedrala bantuita de ingeri, care a fost nominalizat la Premiile USR si la Premiile Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.

Poetul tinde spre o exprimare discretă, pastrand intotdeauna o resurse interiora protejata de factorii externi. Portretul ei seamana cu cel al unui creator care isi pastreaza prospetimea perceptiei prin credinta in cuvant.

Simona - Grazia Dima (Blandetea scorpionului, Ed. Ideea Europeana 2011) remarca ca textele Marianei sunt fluente, delicate si rar trezesc revolta. Adesea, include citate din Eminescu si opere ale altor poeti, asa cum se poate observa in extracte precum ’’Unchiul Vanea’’ sau ’’timpul sangerat al lui Rimbaud’’.
Un sentiment de abur usor se integreaza in poezie, conferindu-i o subtila rezonanta temporala.

Nicolae Prelipceanu mentioneaza ca, desi aparent timida, Mariana este o poeta sigura pe sine si matura, cu o stapana pe cuvinte ce ii permit sa creeze bijuterii complexe sub forma de versuri.

In universul sau, poeziile sunt adesea marcate de derizoriu si desertaciune, fiind o curgere de idei ce incearca sa ne dezvaluie o lume bolnava, fara >sansa.

Spre deosebire de poeziile optzeciste, Mariana foloseste o brevitate in structura, aducand o filtrare a continutului, bazata pe o angelologie descumpanita.

Narcis Nicolau, din Luceafarul, remarca ca, desi forma poeziei ei poate tinde spre baudelairian, continutul indreapta atentia spre o pregatire profund filozofica.