Cele șapte Camille

Nimic nu e întâmplător. Despre cele șapte vieți. Există o credință veche, aproape uitată, care spune că viața unui om nu este niciodată doar una. Nu toți o recunosc. Nu toți o pot înțelege. Dar bătrânii spuneau că fiecare suflet călătorește prin șapte existențe, purtând cu el urme invizibile ale drumurilor parcurse. Uneori aceste urme apar ca o atracție inexplicabilă pentru un loc, alteori ca un vis care pare mai real decât ziua sau ca o amintire care nu aparține vieții trăite. De obicei, oamenii nu le observă. Viața îi ține ocupați cu lucruri simple: zilele care trec, grijile obișnuite, întâmplările mărunte. Astfel, celelalte vieți rămân ascunse, adânc în liniștea sufletului, ca niște camere închise ale unei case vechi. Se spune însă că există momente rare în care aceste camere se deschid. Nu pentru toată lumea. Doar pentru cei care ajung, fără să știe, la locul potrivit al timpului lor. DESTINUL! Atunci, pentru o clipă foarte scurtă, sufletul își recunoaște propriul drum. Simte că a mai trăit, că a mai iubit, că a mai pierdut. Nu ca o amintire limpede, ci ca o lumină care se aprinde pentru o secundă în întuneric. Unii oameni simt doar un fior și trec mai departe. Alții rămân cu o întrebare care nu îi mai părăsește niciodată. Dar există și aceia, puțini, pentru care înțelegerea vine ca o revelație. Pentru ei, timpul nu mai pare o linie dreaptă, ci un cerc care se închide și se deschide mereu. CERCUL SORȚII!