Copiii pierduti ai anilor rosii

Delia Oltea Rusu cucereste printr-o stilistica fluida, capabila sa patrunda in cele mai intime incaperi ale sufletului. A demonstrat acest lucru constant in lucrarea Sarme si portocali, un roman despre care sursele spun ca nu este chiar o carte de debut, judecand dupa maturitatea si talentul cu care autoarea a povestit zilele si noptile unui exil plin de trairi si emotii unice.

Povestitoarea innascuta pare ca nu depune efort, scrisul ei curge asemeni unei cascade, oferind cititorului o privire in sinuozitati discrete si fine, facilitand intelegerea si apropierea de lumea personajelor, si chiar de propriile trairi, oricat de puternice si neexprimate ar fi acestea.

In lucrarea Copiii pierduti ai anilor rosii, autoarea confirma calitatile sale de scriitoare. Prin modul in care exploreaza propria viata si ofera cititorilor fragmente nemestecate din ea, ne expune unui fenomen aparte, transformandu-ne in martorii unor stari interioare, mai mult decat doar cititori ai unui roman.

Sunt sigur ca Delia Oltea Rusu va castiga clarandatoriu un loc special in literatura, datorita modului in care jongleaza printre sentimente si epoci, lasand impresia unui calator vigilent si determinat, capabil sa-si exploreze propria existenta pentru a ne ajuta sa intelegem, frumosul si uratul, iubirea si ura, gingasia si grotescul, in fond, intregul spectru al vietii.