
Dreptul la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil
1 ofertă din alte librării
Despre carte
Intr-o societate in care timpul costa bani, iar oamenii devin tot mai constienti de drepturile lor, lentoarea justitiei devine o chestiune extrem de greu digerabila.
Lucrarea Dreptul la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil analizeaza, prin lupa Curtii Europene a Drepturilor Omului, o succesiune de probleme juridice:
- arhitectura procesului echitabil
- valentele dreptului propriu-zis la judecarea intr-un termen rezonabil
- la confluenta dintre materia civila si materia penala
- dreptul la un recurs efectiv si remediile propuse de statele-parti la Conventie pentru a preveni incalcarea art. 6 sau pentru a compensa incalcarea acestui text
- problemele referitoare la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil in Romania si factorii care genereaza aceste probleme
- tratarea, sub auspicii europene, a diferentei de la dreptul la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil la dreptul la solutionarea cauzelor intr-un termen optim si previzibil
Lectura acestei lucrari, asezonata cu peste 1.000 de hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, face sa transpara unele dintre concluziile noastre.
Procesul echitabil trebuie sa ramana sub semnul echilibrului, iar, in ceea ce priveste celetaritatea, acest echilibru inseamna o foarte buna administrare a justitiei.
La nivel national, intelegerea serviciului public al justitiei ca un sistem functional si corectarea deficientelor acestui sistem pot conduce la solutionarea cauzelor intr-un termen optim si previzibil.
Noile Coduri nu sunt inca instrumente practice sau panacee pentru problemele justitiei din Romania. In economia acestui proces, un feedback permanent si o raportare la valorile Conventiei Europene si ale Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt elemente-cheie.
Termenul optim si previzibil, varianta 2.0 a termenului rezonabil, se impune treptat, iar evolutia pare ireversibila, inclusiv pentru procesul echitabil din Romania.









