Eu si timpul

„Dar cine sunt baietii acestia?“ se intreba cineva uluit, intr-un film cu Robert Redford si Paul Newman.

Intr-o alta forma, eu imi consumasem de mult o astfel de mirare, pela inceputul anilor ’60, cand, intr-o zi, mi-a fost dat sa aud un glas neobisnuit urechilor noastre, dedate la trilulilurile muzicii usoare a epocii. Era o voce grava, rascolitoare, care te soma, parca, sa nu mai stai, sa alergi catre Chemarea marii.

Nu mica mi-a fost uimirea cand am descoperit ca posesoarea era o liceana, mai mica decat noi, studenti pe acea vreme. Oricum, apartineam aceleiasi generatii.

• Prilej de mandrie
• Margareta Paslaru, cu harul ei
• ne-a conectat la suflul minunatilor ani ’60 ai Europei

De-a lungul timpului, am avut privilegiul de a o urmari in evolutia, tenacitatea, pasiunea si inteligenta cu care si-a construit o cariera unica in spatiul nostru.

Dar ce spun eu „si-a construit“... Ea si-a ingrijit-o precum palmasii, trudind zi de zi, sadind, explorand, apropiindu-se de limite, tatonandu-le doar pentru a le invinge, ferindu-si viata de uratele atingeri ale privirilor joase.

Poate de aceea cantecele ei transmit, dincolo de toate, si fiorul unei experiente a curateniei sufletesti, trecute prin bucurie, seninatate, generozitate, dar si prin incercari, nelinisti, temeri, luari de la capat. Mereu si mereu.

Cartea de fata inchide in paginile ei o cariera si o viata care nu s-au concurat niciodata. S-au impacat de la bun inceput.

Secretul apartine numai si numai artistei.

Magda Mihailescu