Angela Marinescu: „Am inceput sa ma dezic de orice sau oricine pretinde ca as fi intr-un anumit fel. Sunt intr-un singur fel, acela prin care ma pot dezice de mine, daca este cazul. Revolta mea ca sunt femeie este atat de mare incat presimt un sfarsit sever al revoltei.”

*Si mai de demult, o intrebare deschisa de Gheorghe Iova*: De ce avem nevoie de Angela Marinescu? Simplificat, as raspunde: Angela ma invata cum sa „ma dezic de propriul inconstient“. Acest refuz al unei profunzimi- create prin structuri ce impun directiile de manifestare a „placerii”, directii dictate prin anumite reprezentari, la randul lor impuse, inseamna in cele din urma o revolta (aparent fara revolta) impotriva unei „istorii” care te-a generat;

inseamna, asadar, refuzul unui statut, cat si al posibilitatii de posesie, de a fi in posesia unei reprezentari, care ti-au fost date numai in schimbul libertatii placerii (de vazut, ca forma a dorintei fara obiect)
si doar cu conditia ascunderii/ nemanifestarii virilitatii specifice

Fiindca, in cele din urma, virilitatea nu este o trasatura specific masculina, aproprierea ei de catre masculin a dus nu numai la o imagine limitata a femininului, cat mai ales la o intelegere eronata chiar a conceputului de virilitate (si a reprezentarilor care au decurs de aici). Impiedicarea repetarii acestui proces de control asupra feminitatii si masculinitatii, deopotriva, nu se poate implini decat prin asumarea unei virilitati refuzate femininului si negarea existentei castrarii ca gest al devirilizarii.

Aceasta este functia dildoului la Preciado si „devenirea femeie” ca actiune de eliberare a reprezentarilor si a placerii (niciun organ al puterii nu are dreptul sa detina aceasta functie).

Astfel, daca cele mai multe scriitoare au acceptat jocul si au preluat imaginea care le-a fost creata de un altul, multumindu-se sa o foloseasca si atat, Angela impune pentru prima data iesirea din acest joc printr-o anxietate necesara (nevroza continua in literatura prin anxietate textuala, alta decat cea a influentei, asa cum o descrie Bloom). In jurnal, aceasta anxietate textuala apare pe nepusa masa, cand in mijlocul unei confesiuni obisnuite autoarea rupe anumite cuvinte printr-o linie despartitoare.

Citite atent, intreaga semnificatie se poate schimba. Mai mult, jurnalul sfarseste lasand in loc un nou volum de poeme. Literatura de frontiera si literatura se intalnesc intr-un gest unic care subliniaza coerenta proiectului Angelei. Atat de apropiat de cel al lui Iova si de posibilitatea unei literaturi care va sa vina.