
MagicHome. Magia e in fapte
Despre carte
MagicHome. Magia e in fapte
O poveste plină de inspirație și emoție, ce a unit peste 100.000 de români în jurul unei cauze nobile. MagicHome nu este doar despre cele mai de succes campanii sociale din ultimii ani, ci despre fiecare dintre cei 636 de oameni care s-au așezat pe scaun, pentru o cauză ce le-a schimbat percepția și inima.
- Este povestea adolescentei care a venit să stea acolo, pentru a înțelege durerea mamei sale și pentru a simți cum e să fii alături în momentele cele mai sensibile.
- Este povestea medicului pediatru oncolog, care simte acum că poate face mai mult pentru părinții pe care îi cunoaște atât de bine, nu doar pentru micuții pe care îi îngrijește.
- Este despre fiecare mamă care s-a așezat în tăcere, cu inima îngreunată de grijă, conștientă de pericolul ce pândește copilul ei.
MagicHome reprezintă o bunătate colectivă extraordinară, o rețea de solidaritate construită din gesturi simple — un scaun într-o vitrină din inima Bucureștiului, simbol al speranței și al generozității.
Este o poveste ce trebuie spusă, pentru a păstra vie lumina bunătății în noi și a ne aminti de resursele incredibile ale sufletului uman.









