
Mamele eroine ale Sfintilor trei ierarhi - Anastasie I. Skarmoghiani
Despre carte
Emilia, Nona și Antuza au fost trei femei de excepție, ale căror vieți pline de devotament și iubire au fost răsplătite cu trecerea în rândul sfintelor. Femei curajoase și pline de credință, ele au primit cununa nevestejită a slavei veșnice, fiind cinstite și recunoscute de întregul creștinism pentru contribuția lor la nașterea și creșterea unor mari luminători ai Bisericii: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gura de Aur.
În spatele măreției celor trei Ierarhi se află mărturia vie a acestor mame evlavioase, ale căror inimi și suflete au fost piloni de credință și inspirație.
Scrieri și mărturii de neșters consemnează puterea și înțelepciunea acestor femei, ilustrând adevărul că în spatele unei personalități remarcabile se află o mamă minune.
Este o poveste de iubire, credință și sacrificiu, ce aduce în lumină rolul fundamental al mamelor în edificarea spirituală și în slava divină.









