Modernitatea ratata. Gandirea fara public si stapanul fara chip

Capacitatea noastra de a recunoaste ceva ca fiind gandire nu e niciodata independente de posibilitatea de a folosi acel ceva pentru a justifica si valida modul in care am ales sa ne raportam la lume.

Max Weber remarca indreptatit aceasta relatie intre rationalitate (Zweckrationalitat) si profit.
Autoritatea interpretarii, cea ce fundamenteaza intelegerea, decurge dintr-o prezumtie tacita cu privire la indreptatirea anumitor asteptari pe care urmeaza sa le satisfaca.

In lumea in care traim, rationalitatea normativa este onorata, insa se da ascultare si rationalitatii instrumentale.

Gandirea nu inseamna o intelegere fara rest a lumii, ci mai degraba un proces de transformare negociata a cunostintei (ca stiinta de a face), in avantaj.

Actul de gandire se petrece sub prezumtia unui transfer de putere.
Acest transfer sustine autoritatea interpretativa – instrumentul prin care cultura dominanta isi impune normele.

Omul gandeste doar in interiorul unei culturi care ii conditioneaza practic orizontul. Recognoscem ceva ca fiind gandire sub influenta autoritatii interpretative care domina un anumit model cultural.

De aceea, marile culturi sunt convergente cu marile religii – valorile lor cheie s-au impus traditional si au devenit convingeri ce nu suporta contestari in public.