Nouasprezece cautari

Iubirea si cuvintele sunt adevarate binecuvantari... da-mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinte

Eu sunt un strigator la cer pana si nasterea mi-a fost un etern ecou dupa primaveri:
„Da-mi, Doamne, primaveri si-Ti voi da cuvinte!”

La fiecare strigat imi creste o aripa ovala din ciot de suflet
ea spinteca bolta cereasca –
Il cautase-nalta in fiecare zitot mai mult
incat
mi-e teama ca o sa raman o aripa care va striga
in eternitate

dupa primaveri de negasit
asi suspina in mine
as raman doar o aripa in Calea Lactee, dar...
aripa-mi devine copac la poarta Paradisului
se-mbratiseaza ingeri printre ramuri

Dumnezeu zambeste
mi se-ntoarce aripa pe pamant
se-ntoarce in mine
in centrul sufletului imi devine cuvant
nu-i mai e inceputul un ciot
e ploaie de lumina

Il prind pe Dumnezeu de picior
El imi zambeste
eu ii strig:
„Mi-ai dat, Doamne, Cuvantul, o sa-Ti scriu o primavara!”

Fragment din volum:

• „In sensul cerului
• multa vreme am crezut ca mi s-au tocit aripile
  sau ca mi le legase neputinta cu sfori groase
  sau ca tot ei mi le-nchisese in temnita de sticla
  multa vreme am crezut ca te-am pierdut, cuvantule,
  sau ca te–am lasat sa mori fara sa-mi spuna cineva ceva
  multa vreme am crezut…
  cand de fapt
  bietele aripi tremurau de dor si tu, cuvantule,
  te-ai ascuns
  in propria radacinada azi, cuvantule, de azi
  si sa facem aripile sa bata iar in sensul cerului