Podul cu trei arce

Ismail Kadare a fost una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. In 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, in 2009, Premio Principe de Asturias de las Letras si in 2015, Jerusalem Prize. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste patruzeci de tari. Eu, calugarul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, stiind ca pre limba noastra inca nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continua sa se vorbeasca despre el vrute si nevrute, multime de scorneli si vorbe mincinoase, acum, cand podul a fost deja ispravit si chiar stropit in trei randuri cu sange, la temelie si pe culme, m-am hotarat sa-i astern cronica pe hartie In primavara lui 1377, pe malul raului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutasului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din calatorii martori ai intamplarii. Calugarul Gjon se indoieste de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse in miscare. Contele Gjika, stapanul locului, permite construirea unui pod de piatra, care sa-i puna capastru Ujanei. Insa apa nu pare sa-si accepte infrangerea, iar picioarele podului, la care lucreaza con structorii ziua, se surpa noaptea. Sa fie mana celor care administreaza plutele si nu vor sa-si piarda castigurile, sau podul are nevoie, cum spune stravechea balada balcanica, de zidirea unui om intre pietrele sale? Indiferent de raspuns, podul cu trei arce se intemeiaza pe crima. In cronica lui, calugarul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnand minciuna, adica ceea ce se vede, si adevarul, cel care nu se vede si deslusind in faptele infricosatoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninta Bizantul si Balcanii. Cartea lui Kadare este o parabola politica de o simplitate inselatoare, o poveste intensa, care aminteste de romanul Asteptandu-i pe barbari al lui J.M. Coetzee. ( The New York Times ) Podul cu trei arce a fost scris partial in 1976 si definitivat in anul urmator, perioada in care Kadare se afla in purgatoriu i se retrasese dreptul de a publica . ( Eric Faye ) Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936 2024) a absolvit filologia la Tirana si si-a continuat studiile la Institutul de Literatura Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspiratii juvenile, caruia ii urmeaza in 1957 un al doilea, Visari. Trecerea la proza o face in 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internationala. In anii urmatori publica romane si numeroase volume de povestiri, dobandind o reputatie greu de egalat in lumea Humanitas Fiction, 2010), Cronica in piatra. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitala in noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii insingurari (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rusinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfarsit de iarna (1988; Humanitas Fiction, 2024). In 1990 Kadare primeste azil politic in Franta si pana in 2001 locuieste la Paris, perioada in care ii apar Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile inghetate din martie (2000). In 2001 Kadare se intoarce in Albania. Continua sa scrie romane care se bucura de Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemata (2009; Humanitas Fiction, 2013), Papusa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) contine cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Calaretul cu soim (Humanitas Fiction, 2020) patru nuvele investigand absurdul totalitar. Kadare este si autorul unor eseuri si scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineti la Caf Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) si Infruntare la nivel Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii si distinctii literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) si Jerusalem Prize (2015). In 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, in grad de Comandor. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in aproape 50 de tari.