Povestiri pentru copii mai mici sau mai mari

Scrisul lui Mihai Măniuțiu exploatează liber rămășițe ale imaginarului debordant, neepuizat în exercițiul regizoral, tot aşa cum „împielițările” scenice se sprijină fertil pe accesul la diversitatea fețelor cuvântului. […] Maniera suprarealistă de abordare a lumii e absolut legitimă în ochii cititorului copil. Cum, la vârsta copilăriei, fantasticul e din lumea aceasta, iar lucrurile din preajmă ori de departe sunt la fel de gureșe şi jucăușe, antropomorfizarea e un exercițiu cotidian de descifrare a lumii, iar absurdul se mănâncă pe pâine. Planurile alunecă unele în altele, granițele dintre lumi şi obiecte, dar şi proporțiile aparent imuabile pot fi sparte sau măcar negociate, distorsiunea e pozitivă, căci inovatoare, povestea curge șerpuit şi poate oricând reveni asupra propriilor enunțuri etc. Se exersează căi de conservare a uimirii, a inocenței curioase şi îndrăznețe, a libertăţii de mișcare printre cuvinte şi lucruri, pentru o reevaluare pe cont propriu a relațiilor umane. Irina Petraș