
Proschinitarul Sfintei Marii Manastiri Vatoped
4.9(9 voturi)
Disponibil în stoc ISBN: 030110000005
Cel mai bun preț
51,75 lei
Vrei să cumperi mai multe cărți?
Află rapid de unde le iei cel mai ieftin (transport + comandă minimă incluse). Folosește calculatorul de comandă.
Despre carte
Părerea specialiştilor aşează Sfânta, vestita şi Marea Mănăstire Vatoped în rândul celor mai rafinate capodopere bizantine din lume, atât în ceea ce priveşte deosebita sa structură arhitectonică cât şi minunata aşezare geografică. Privită în relație cu profunzimea tradiţiei sale de mai mult de 1000 de ani de existenţă, constituie, după mărturia unanimă a cercetătorilor şi a oamenilor de cultură, una dintre fețele tripticului evoluţiei elenismului de-a lungul celor trei etape de asemenea şi cuviosul Teofil Vatopedinul, care a ostenit la o succintă Cronică a Vatopedului. Cu harul lui Dumnezeu, continuăm astăzi şi noi munca lor, tipărind proschinitarul pe care îl aveți în mâini, alcătuit de părinţi ai mănăstirii noastre, a cărui primă ediție a constituit, cu ajutorul lui Dumnezeu, începutul unei lucrări ulterioare însemnate de publicare a mai multor cărţi de suflet folositoare, istorice, ştiinţifice şi muzicale. Se cuvin mulţumiri tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la editarea tipăriturii de față. - Egumenul Sfintei Cinstitei şi Marii Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem
Cărți de la aceeași editură
Asociatia de proprietari Act. 3 octombrie 2023
29,60 lei
2 oferte
Carte de rugaciuni pentru marturisire si iertare
9,00 lei
4 oferte
Trairi nespuse
23,26 lei
2 oferte
Noi minuni ale Sfantului Efrem
15,00 lei
1 ofertă
Mineiul pe septembrie
134,98 lei
1 ofertă
binomul ruso-chinez - adrian botezatu
44,90 lei
1 ofertă
Dracula dit Vlad Tepes
22,01 lei
1 ofertă
experiente si amintiri din lumea de dincolo
165,00 lei
2 oferte
Calendar 2020: Ganduri pline de intelepciune inspiratoare pentru fiecare zi
55,50 lei
1 ofertă







