Retorica frigului

Vasile Macoviciuc te poartă într-o lume a poeziei unde privirea devine oglinda unui univers interior tumultuos și plin de contradicții.

Prin versuri ce explorează gesturile cotidiene, acesta subminează orice iluzie de confort afectiv și mental, adâncind în întrebări fără răspuns despre miezul ființei.

Constiinta dezarmantă a ceea ce a fost spus, sensibilitatea rănită și ironia sfidătoare se împletesc într-un dans melancolic, în care libertatea se manifestă prin incremeniri și preaplin conviețuiește cu vidul.

• O concepție suprarealistă despre existență: "deși sunt, nu exist"
• O privire salbatică, orientată către duhorile de veac
• Sintaxă frântă și zdrentuită, semne ale poticnirilor vocii
• O ironie incantată de propria semetie, rareori îndreptată spre sentimental
• O stare de nesat și lehamite
• Visuri brutal-expresive, cu tentă viscerală, ca un coșmar de o intensitate livrescă

Un râu