Justitiarul. Mic tratat anti-tradare

Am o aversiune pentru motivele mele speciale fata de Carmen Dumitrescu – de la jurnalismul sau pasionat si plin de energie, pana la acea neasteptata calatorie prin lumea existentialista care l-a purtat din muntii Neamtului pana catre un oras mai putin aglomerat.

Ma vad refacandeti in aceste calculatii si experiente de viata, amintindu-mi de acel moment in care, ca tanar autorie ajuns la inceputuri in publicistica, am cautat ajutor de la unterenem Marin Preda, pentru a-mi gasi un loc de munca in Bucuresti si a scapa de repartiția in cine stie ce loc uitat de lume.

Fara complicatii inutile sau menajamente, scriitorul mi-a oferit un sfat simplu. S-a uitat la mine atent, dupa care, cu gandirea sa profunda, m-a intrebat cu voce grava si profunda: “Mai baiete, ce vrei sa faci cu viata ta? Vrei sa devii scriitor sau sa lucrezi la o editura oarecare?”

Am fost luat prin surprindere, complet distrus de intrebare, ca si cum as fi fost lovit de o lovitura de ciocan, pana cand el insusi a spart tacerea cu un sfat profund: “Traieste-ti propria poveste si asuma-ti esecurile. Cunoaste si intelege cum se nasc viata si moartea… Orice carte incepe de aici, de la iubire si moarte…Niciun scriitor adevarat nu scrie din imaginatie”.

As putea sa spun mai multe despre invataturile lui Marin Preda, despre felul in care el reusea sa simplifice cele mai complicate idei, dar nu vreau sa pierd timpul gandindu-ma ca, pentru tinarul autor Carmen Dumitrescu, timpul ezitarilor si inocente i-a trecut deja, iar mirarea de inceput s-a transpose in produce de satisfactie.

Carmen Dumitrescu este un om care scrie cu pasiune si curaj. Textele sale sunt pline de viraj si forta, cerand atentia si intelegerea cititorilor. Mesajele lui cer respect si par pregatite de lupta.
In fiecare pagina, razbate o tensiune a conflictelor nerezolvate si promisiunea unor schimbari spectaculoase.
Razbate si forta, si taria unei persoane care stie ca nu e bine sa te pui cu ea. Un om cu gandiri aparte, bantuit de indoieli si nedreptati locale, dar gata oricand sa-si sacrifice totul pentru ceea ce iubeste cu adevarat.

Placerea sa cea mai mare este sa aiba timp pentru a scrie si a se adanci in ganduri, asteptand momentele de inspiratie.
Orice tanar trebuie sa aiba aripile deschise pentru vise. Are dreptul la esecuri, regrete si trairi intense.
Ce va face dupa primul pas nu ne este dat sa stim.
Este un pariu personal, cu sufletul si soarta fiecaruia.
Si nu uitati, este responsabilitatea noastra sa-l incurajam si sa-l sustinem.