Psihologia inconstientului

Inainte de aparitia psihanalizei, psihologia era limitata la constiinta, considerand ca psihicul se reduce la ceea ce suntem constienti de noi insine. Toti fenomenii care excedeau aceasta constiinta erau eliminati din analizele psihice.

Freud a adus in discutie un nou obiect de studiul: inconstientul, fiind astfel pionierul unui domeniu ce ne explica atent manifestarile si impulsurile dincolo de constiinta.
Cartea cuprinde cele mai relevante contributii ale fondatorului psihanalizei in domeniul psihologiei inconstientului.

Cititorul are ocazia sa inteleaga doua teorii Freud despre psihic.
In prima perspectiva (pana in 1920), inconstientul era vazut ca un loc distinct, autonom, un fel de puls reaprins de fortele refulate.
In urmatoarea etapa (dupa 1920), inconstientul devine un atribut al celor trei componente Eu, Supraeul si Se, marcand o reorganizare profunda.

O schimbare semnificativa o aduce studiul asupra Eului, distinctie evidenta in "Eul si Seul".

Continutul inconstientului poate fi comparat cu o populatie psihica primitiva.
Daca exista, la om, formatiuni mostenite, asemanatoare instinctului la animale, acestea constituie nucleul Inc.
Ulterior, in procesul de dezvoltare din copilarie, anumite elemente sunt eliminate sau reancorate, pastrand acea radacina mostenita.

O delimitare clara intre aceste doua sisteme are loc, de obicei, abia in pubertate.

In raport cu Se-ul, Eul joaca rolul unui calaret ce trebuie sa struneasca forta superioara, asemenea calului pe care il controleaza.
Diferenta fiind ca, in timp ce calul isi urmeaza propriul drum, Eul incearca sa traduca de dorit dorintele Se-ului in actiune si vointa.