Sa-mi dai de stire

Personajele lui Roveredo traiesc adesea la marginea vietii sau in umbra, iar autorul povesteste cu participare afectiva si cu respect despre gesturile violente, chiar brutale, precum si despre umilintele traite, despre gesturile confuze si ticaloase, dar si despre nobilul si neinfricatul curaj, despre piruetele si acrobatiile pe care acestea le fac in incercarea de a scapa de muscatura vietii, visurile naive, dar indraznete care le poarta dincolo de granitele realului.

Aceasta familiaritate cu slabiciunea, precum si cu sacralitatea existentei, este insolenta, pentru ca nu-i sta in cale nicio mizerie, oricat de indecenta sau de stanjenitoare ar fi, nu se inclina in fata maretiei, ci o da jos de pe soclu, il tutuieste chiar si pe Dumnezeu, aratand peticele din pantalonii si gaurile din ciorapii vietii.