6 oferte din alte librării
Despre carte
Sursele bucuriei | Salman Akhtar
Nu mica va fi surpriza cititorului familiarizat cu textele clasice ale psihanalizei sa gaseasca in Sursele bucuriei o cu totul alta psihanaliza. La Freud si la cei mai multi dintre continuatorii sai, intreaga atentie era concentrata asupra negativului, asupra patologiei psihice, asupra cauzelor acesteia si asupra mijloacelor terapeutice de a produce vindecarea. In spatele acestei viziuni se afla conceptia despre relatia dintre natura si cultura, conform careia natura omului, aculturala sau anticulturala, se opune ireductibil culturii. Trasaturile pozitive ale omului erau privite ca rezultat al prelucrarii culturale a premiselor sale naturale (sublimarea instinctelor sexuale si agresive).
Psihanaliza contemporana, printre ai carei reprezentanti marcanti se numara si Salman Akhtar, admite existenta unor trasaturi pozitive, inerente naturii umane, cum ar fi curajul, recunostinta, generozitatea, iertarea, tratate pe larg in cartea de fata. Aceasta schimbare de perspectiva modifica nu numai antropologia si psihologia psihanalitica, ci si practica psihoterapiei psihanalitice.
Salman Akhtar este profesor de psihiatrie la Jefferson Medical College si psihanalist-formator in cadrul Centrului Psihanalitic din Philadelphia. La Editura Trei, a mai aparut volumul sau Sursele suferintei. Este, de asemenea, interesat de abordarea psihanalitica a culturilor orientale.
In ciuda faptului ca Freud s-a descris pe sine insusi drept un „conchistador" si in pofida curajului cotidian al psihanalistilor de a se expune la un asalt de proiectii, psiha¬naliza a acordat foarte putina atentie fenomenului curajului. In cadrul acestui palier, continua sa abunde intrebari fara raspuns.
- Care este relatia dintre curaj si neinfricare?
- Cum se leaga curajul si autoafirmarea una de cealalta?
- Exista subtipuri ale curajului?
- Curajul se naste din intelepciune sau invers?
- Ce experiente din copilarie contribuie la originea curajului?
- Ce i face pe unii oameni sa actioneze curajos, iar pe altii cu lasitate?
Si, fireste, care sunt implicatiile unor astfel de intrebari in ceea ce priveste conduita psih¬analizei si a psihoterapiei?
