Ultimul nu va stinge lumina

Marina Popescu s-a nascut pe 4 iulie 1982, la Bucuresti. Absolventa a Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti.

A inceput sa scrie poezie in 2010-2011, cand a obtinut si primele premii la diverse concursuri si festivaluri literare din tara.

Premiul Editurii Paralela 45 pentru acest volum, in cadrul Concursului National de Poezie si Interpretare Critica a Operei Eminesciene Porni Luceafarul…, iunie 2015.

Reviste in care a publicat poeme:

• „EgoPhobia”
• „Boema”
• „Oglinda Literara”
• „Litere”
• „Ziarul de Duminica” (supliment al „Ziarului Financiar”)
• „Bucovina Literara”
• „Conta”
• „Urmuz”
• „Dunarea de Jos”
• „Luceafarul”
• si alte publicatii.

O sensibilitate de rana si o fragilitate de petala constituie fondul – mereu ultragiat – pe care Marina Popescu il ascunde (insa doar ca sa se vada) sub un lirism agresiv in compasionalitatea lui.

Vulnerabilitatea, sustinuta de o imaginatie cu laser, de o extrema promptitudine plastica a concretelor, isi ia curajul infruntarii si denuntului, avantandu-se in versuri taioase, abrupte chiar in directetea lor.

Dar adevaratul manifest al acestui debut cu Ultimul nu va stinge lumina il constituie empatia cu excluzii si victimele; o empatie care stie sa evite toate cliseele si capcanele sensibilitatii expuse si care gaseste calea proaspata a unei compasiuni ofensive.